Sari la conținut

Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/112

Această pagină nu a fost verificată
102
D. N. Voinov

mînînd aceeașĭ pentru toate adîncimile și pentru oceanele tuturor climatelor. Așa dar, pe cînd temperatura apeĭ e atît de schimbătoare la suprafață, schimbîndu-se chiar în cursul aceleașĭ zile, în adîncimĭ din potrivă, în orĭ-ce climat și la orĭ ce ceas, vom găsi în tot-d’a-una aceiașĭ temperatură[1].

Lumina. Apa, ca orĭ-care corp transparent, absoarbe lumina, cu atît maĭ mult se înțelege, cu cît razele vor pătrunde maĭ adînc în sînul eĭ. După toate experiențele făcute, razele luminoase nu pătrund maĭ adînc de 400m. în general. Herman Fol, scoborînd în marea Mediterană plăcĭ fotografice, la deosebite distanțe, a constatat că la o adincime de 400m. ele n’aŭ fost de loc impresionate de lumină. Maĭ jos de acest hotar, prin urmare, nicĭ o rază luminoasă nu maĭ străbate; întunecime pretutindenĭ și pentru tot-d’a-una.

Plantele. Lumina, după cum știm, are o mare înrîurire asupra vegetalelor. Toate vegetalele, terestre saŭ acuatice, afară de parazite, pentru a trăi aŭ trebuință de lumină, fiind-că substanța verde care hrănește plantele — clorofilul — nu se formează de cît sub influența eĭ. La o adîncime de 300m. lumea vegetală nu maĭ există, lumina fiind prea slabă. Se vede dar, cît e de strînsă legătura între un factor natural și o lume întreagă vețuitoare.

Valurile. Pe cînd în apropiere de țărmuri și în largul măriĭ apa-ĭ frămîntată aproape într’una de valurĭ, în adîncimĭ, din potrivă, e liniște și nemișcare. La suprafață e un raport nesfîrșit între starea atmosfereĭ și temperatura apeĭ. Curențiĭ marinĭ, recĭ saŭ calzĭ, răcind saŭ încălzind păturile aeriene cu care-s în contact, daŭ naștere vînturilor carĭ echilibrază atmosfera, vînturĭ care la rîndul lor produc valurile și furtunile pe mare. Valurile


  1. Cîte-va mărĭ, maĭ puțin întinse și închise, ca marea Mediterană, marea Roșie, marea Neagră probabil, etc; fac exepție de la această regulă generală. Temperatura, de pildă, a măreĭ Mediterane, în adîncimile cele maĭ marĭ e numaĭ de 13°, din această pricină poate că-ĭ maĭ săracă în animale de adîncimĭ. Natura funduluĭ acesteĭ mărĭ de asemenea e deosebită. În generalitățile acestuĭ articol nu-s coprinse aceste cazurĭ izolate care de altminterĭ adeveresc legile generale pe carĭ le vom stabili.