66
paciŭ de ceea-l-altă parte va trage cu mânele, ca să'Ĭ pice în spinare, și să'l ĭa să se ducă la treaba lui.
Miadă-nópte de milă și de rugăciunea ce'ĭ făcu, se puse cu spatele la copaciul care 'i-l arătă viteazul, și pe când împingea, el o legă de copaciŭ cobză, și porni înainte; că n'avea vreme de perdut.
Nu făcu multă cale și întâlni și pe Dorilă; dar lui Dorilă uu'i prea da meșiĭ a sta mult de vorbă, căci, dicea el, se duce după Miadă-nópte, pe care o luase în gónă. Făcu ce făcu și'l puse și pe dênsul la bună rânduială, ca și pe cei-l-alți duoi, dar cu mai mare bătae de cap. Apoi plecă înainte și se duse până ce a junse la uă peșteră mare, în care dărise focul.
Aci dete peste alte nevoi. În peșteră acolo trăiaŭ niște ómeni uriași și carii n'avea de cât numai un ochiŭ în frunte. Ceru foc de la dênșii, dar ei în loc de foc puseră mâna pe dênsul și'l legară. După aceea așeḑară și uă căldare pe foc cu apă și se găteau să'l fearbă ca să'l mănânce.
Dară tocmai când era să'l arunce în căldare, un sgomot se audi nu departe de peștera aceea; toți eșiră, și lăsară pe un bătrân de ai lor ca să facă astă treabă.
Cum se vĕdu viteadul nostru singur numai cu un chiașul, îi puse gând rău. Unchiașul îl deslegă ca să'l bage în căldare; dară voĭnicul îndată puse mâ na pe un tăciune și'l asvărli drept în ochiul bătrâ nului, îl orbi, și apoi fără să'ĭ dea răgaz a dice nică cârc, îi puse uă pĭedecă și'i făcu vênt în cazan.
Luă focul după care venise, o apucă la sănătósa, și scăpă cu față curată.
