64
téra de acéstă urgie, și dete în scire la tótă lumea hotărîrea sa.
Eară după ce se duse vestea în țéră, mai mulți voĭnici se vorbiră să mérgă împreună la pândă și să mântuiască țéra d'un așa balaur înfricoșat. Ei se în țeleseră între dênșii ca să facă un foc la marginea cetății, care era mai apropiată de locul unde trăia balaurul, și în care cetate era și scaunul împărăției, și acolo să stea se privegheze pe rând câte unul, u nul, pe când cei lalți să se odihnéscă; și ca nu care cum-va cela ce ar fi de pândă să dórmă, și să vie ba laurul să'i mănânce d'a gata, făcură legătură ca cela care va lăsa să se stingă focul, sa fie omorît, drept pedépsă, dacă va dormi când ar trebui se fie descept.
Cu acesti voinici se întovărăși și un om verde, puiŭ de Român, scii colea, care auḑise de făgăduința împăratului și venise să și cerce și el norocul.
Porniră, deci, cu toții, își aleseră un loc apópe de grópă, și se puseră la pândă.
Pandiră uă di, pândiră douĕ, păndiră mai multe dile, și nu se întâmplă nimic. Ear când fu într'una din dile, cam după sfințitul sórelui, pe când era de rând vitézul nostru să pândéscă, eși balaurul din grópă și se îndreptă către voinicii carii dormeau pe lângă foc.
Vitézului care priveghea, i se făcuse inima cât un purice, dară, îmbărbătânduse, se repedi, și unde se aruncă, măre, asupra balaurului cu sabia gólă în mână, și se luptă, și se luptă cu dênsul, pănâ când îivenibine,șihârș,îităieuncap,harș,și'i maĭ tăie unul, și așa câte unul, câte unul, până îi tăie gése capete.
