BALAURUL CEL CU SÉPTE CAPETE[1]
A fost uădată ca nici uădată; etc.
A fost uă dată într'uă țéră un balaur mare, ne voie de cap, și cu șépte capete, care trăia într'uă grópă, și se hrănea numai cu ómeniii. Când eșea el la mâncare, tótă lumea fugea, se închidea în case și sta ascunsă până ce'și potolea fómea cu vre-un dru meț pe care îl trăgea ața la morte. Toți ómeni lo cului se tânguiaŭ de reutatea și frica balaurului. Ru găciuni și câte în lună și în sóre se făcuseră, ca să scape Dumneḑeŭ pe bĭata omenire de acest nesățios balaur, dară în deșert.
Fel de fel de fermecători fuseră aduși, însă răma seră rușinață cu vrajele lor cu tot.
În cele după urmă, daca vĕḑu împăratul că tóte sunt în deșert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soție
și jumătate împărăția sa acelui voĭnic, care va scăpa
- ↑ (1) Publicat pentru prima óră în Țeranul Român, No. 16, d'in 1862.
