53
- Ale lui Măzărel împărat, respunse pândarul.
Împăratul însă se îngrășa de bucurie; credea că în adevĕr ginere-seŭ nu era un calic. Mai merse ce merse și dete peste uă sumedenie de turme de tot soiul de vite, și pe toți argații d'a rândul îi întrebă ale cui sunt, și toți respunseră că alle lui Măzărel împărat.
Eară daca ajunseră la palaturile celor noă smeĭ, se minună împăratul de măiestria lor. Fie-care lucru era cu rânduiala lui. La pórtă fură priimiți de uă musică care cânta niste cântece cum nu mai auḑise eĭ. Pe din năuntru, palatul era împodobit numai cu pietre nestimate. Uă masă d'alea înfricoșatele li se pregăti în pripă, și luară câte nițel vin d'alea nemu ritórele.
După ce ură împăratul tóte fericirile fiilor lui, se întórse la cetatea sa, râvnind la lucrurile și bogă țiile ginerelui seŭ. Măzărel împărat însă se tópea de grijă.
Séra veni. Unchiașul dise domnuluĭ seŭ:
- Stăpâne, după câte ai putut să vedĭ de când te slujesc, socotesc că te-ai asigurată de credința mea. Acum îți spuiŭ că sunt în stare să-ți fac și alte slujbe mai mari.
- Spui drept? bătrânule, dise Măzărel împărat.
- Nu te înduoi, nici nu minut, stăpâne. Un lucru te mai rog: în nóptea asta să mă lași să dorm într'un colțișor, după ușe măcar, în odaia unde vĕ veți culca; apoi te sfătuesc să nu respundă nici un cuvințel, ori cărui te va chema pe nume, și ori cât de mare s'ar face sgomotul.
