52
pe porcari, ciobani și argați, cum să respundă când
i-o întreba cineva ale cui sunt vitele.
Se întórse ginerele împăratului acasă și spuse căadoadiîșivaluafemeeașisevaducelacasa lui. Pe drum însă când se întorcea din câmpie, gi nerile de împărat se întâlni cu un unchiașă. Vĕdên du'lașa bătrân și neputincios, avu milă de el și voi să'l miluiască cu ce-va. Unchiașul nu priimi; dară se rugă să'l ia în slujbă, că mult bine i-a prinde. El îl priimi. Impĕratul, de bucurie, când audi că ginerele seŭ voesce a se duce la ale sale, porunci să se facă gă tire mare ca să'l petrécă cu cinste împărătéscă.
A duoa di tótă curtea împăratului era plină de boeră, de ostași și de fel de fel de slujitori. Tóte lu crurile de drum le punea la cale unchiașul ce intrase în slujbă la ginerele împăratului; el dicea că este vĕ taful de curte al lui Mazărel împărat; și tótă lumea îl lăuda pentru bărbăția, vrednicia și nepregetul lui.
Împăratul era cu multă voe bună și împreună cuîm pĕrătésa cu Măzărel împărat și cu femeea lui, porniră către moșia ginerelui seu. Argatul cel bătrân mergea înainte și punea la rânduială tot ce trebuia să se facă. Numai bietul Măzărel împărat era ofilit și fără curagiŭ, de par'că l'ar fi opărit cine-va cu apă fiartă.
Gândul lui era la ghicitori, cum să le deslege.
Merseră ce merseră și ajunseră în câmpie. Aci era uă livede de ți-e era dragă lumea să privesci; d'încolo uă dum-bravă ca un raiŭ. Pândarul cum îĭ vĕdu eși la drum și stă cu căciula în mâuă.
- Ale cui sunt moșiele astea, prietene? întrebă împăratul.
