50
în tótă împărăția să'i aducă buță în care să-și pună mazărea.
Împăratul când auḑi că-i trebue atîta sumedenie de buță, credu că este putred de bogat. Împăratul se încredință și mai mult că póte să fie bogat, după ce intră în vorbă cu dênsul. Ce e dreptul, că era și bun de gură: tăia la lavre și palavre de gândeaĭ că-Ĭ ese din gură mărgăritare.
Spuse împăratului ce a vĕdut prin țĕri străine, spuse cum este p'acolo, spuse câte în lună și în sóre, de rĕmăsese împăratul cu gura căscată la densul. Ear daca vĕdu că atîta se miră împăratul de spusele luĭ, îl luă gura pe din nainte și mai spuse că are palaturi, în alte teri, turme cu vite și alte avuții.
Împăratul dete credemênt povestelor calendroiu lui;apoiîidise: - Vĕdŭ că ești âmblat, scii multe, ești isteț și țanțoș; daca ai voi, eŭ bucuros ți-așă da pe fie-mea după tine.
Se căi calendroiul că spuse atîtea prăpăstii împĕ ratului; nu scia cum să scape acum de propunerea împăratului. Dară, după ce se gândi cât-va, își luă inima în dință și dise: - Priimesc cu bucurie, luminate împărate, gine ria ce-mi dai; și mă voiŭ sili să-ță arĕt că sunt vred nic de dénsa.
Se făcură pregătirile trebuincióse, și peste puțin uă nuntă d'alea împărătescile se întinse în curtea pa laturilor. Apoi remase acolo.
Trecu uă săptămână; trecură doă; trecură mai multe săptămână, și nici pomenélă nu mai era de mazăre
