47
- Eată ți s'aŭ împlinit toate voile; acum, fata mea, să te gătescă de nuntă.
- Tată, îi mai dise fata, cine a făcut aste duoĕ lucruri, trebue să aibă și mărul de aur al smeuluĭ; poruncesce, te rog, argintarului să aducă pe mește rul care le-a făcut.
Priimind porunca asta argintarul, se înfățișă îm păratului rugânduse să'l ferte și dicênduĭ:
- Cum a să aduc înaintea Măriei tale pe meșter, fiind că este un om prost și trențăros și nu este vred nic să vadă luminata față a Măriei tale.
Împăratul porunci să'Î aducă ori cum ar fi.
Atunci argintarul, după ce puse de spălă pe Prăslea și'l curăți, îl îmbrăcă în hainele lui cele mai curate și'l duse la împăratul; eară împăratul îl înfățișă feteĭ.
Cum îl vĕdu fata, îl și cunoscu. Ea nu putu să și ție lacrămile care o podidise de bucurie mare ce avu, și dise împăratului:
- Tată, acesta este vitézul care ne-a scăpat din mâna smeilor.
Și dând în genuche îi săruta mânile și pe față și pe dos.
Luându'ĭ séma bine împăratul, îl cucoscu și dêusul, măcar ca fórte mult se schimbase. Îl îmbrățișă și'l sărută de sute de ori. Dar el tăgăduia.
În cele mai din urmă, iuima lui înduioșită de ru găciunile tatălui seŭ, ale mamei sale, și ale feteĭ care rămăsese în genuche rugândul, mărturisi că în adevĕr el este fiiul lor cel mai mic.
Prăslea le povesti apoi tótă istoria sa, le spuse și cum a eșit d'asupra pământului, și le arătă și mărul de aur al smeului.
