46
nicovală; ear când fu a treia di el eși dis de dimi neață din odae cu furca pe tavă, pe care o scosese din mărul smeului, ce era la dênsul și o dete argin tarului ca să o ducă fetei împăratului.
Argintarul nu mai putea de bucurie, și'i făcu un rând de haine; ear pe la prânz, când venise slujito rii împăratului ca să'l cheme la palat, el se duse și îi dete furca care torcea singură.
După ce împăratul se minună de frumusețea ei, dete argintarului duoi saci de bani.
Fata cum vĕdu furca, îi trecu un fer ars prin inimă; ea cunoscu furca și pricepu că Prăslea cel viteaz tre bue să fi eșit d'asupra pământului. Atunci dise îm pĕratului:
- Tată, cine a făcut furca, póte să mai facă âncă un lucru, pe care mi l'a adus la odóre smeul.
Eară împăratul chemă îndată pe argintară și'i po runci să'i facă uă cloșcă cu pui cu totul de aur, și'Ĭ dete soroc de treĭ septămână, și daca nu ĭ-o face-o, un de îi stă piciorele îi va sta și capul.
Argintarul, ca și ântêia dată se întoarse acasă trist, desprețui ca și ântêĭa oară pe Prăslea care îl întrebase și de astă dată; eară dacă se înțeleseră la cuvinte, se învoiră, și lucrul se și săvârși.
Când vĕdu argintarul cloșca cloncănind și puiĭ piuind cu totul de aur și ciugulind meĭă tot de aur, înțelese că trebuie să fie lucru măiestru.
Argintarul luă cloșca, o duse la împăratul; eară împăratul după ce se minună îndestul de frumusețea și gingășia lor, o duse fetei, și'i dise:
