44
Se așeḑară și porniră, dăndu'ă de câte ori cerea, pâne și carne. Când era mai aprópe să easă d'asupra, paserea uriașă mai întórse capul să'i mai dea de mâncare; dar carnea se sfârșise. Atunci Prăslea, fără să și peardă cumpĕtul, trase paloșul și'și tăie uă bu cată de carne móle din buca piciorului de sus și o dete Sgripsoróĭceĭ.
După ce ajunse d'asupra, și vĕdu că Prăslea nu putea să âmble, fi dise Sgripsoróica:
- Daca nu ere binele ce mi-ai facut și rugăciunea puilor mei, măi că te mâncam. Eŭ am simțit că, carnea care mi-ai dat în urmă, era mai dulce de cât cea de maĭ ' nainte, și n'am înghițit'o; rĕŭ ai făcut de mi-ai dat'o.
Apoi o dete afară, i-o puse la loc, o unse cu scuipat de al sĕŭ, și se lipi. Atunci se îmbrățișară, își mulțumiră unul alteia, și se despărțiră: ea se duse în prăpastia de unde eșiseră, și Prăslea plecă către împărăția tatălui seŭ.
Plecând către orașul în care locuia părinții și frații luĭ, îmbrăcat fiind în haine próste țărănesci, întâlni nisce drumași și află de la dênșii, că frații lui a luat de soții pe fetele care le-a trimis el, după cum le ho tărîse ênsuși, că părinții lui erau foarte mâhniță de peirea fiului lor celui mai mic; că fata cea mică e îm brăcată în negru și'l jelesce, și că nu voiesce a se mă rita cu nici un preț, măcar că a pețit'o mai mulți fii de împărat; că acum, în cele diu urmă, frații lui ĭ-a adus un ginere prea frumos, și că o silesc cu toții să'l ĭa, și că nu se scie de va putea scăpa.
Prăslea audind de toate acestea nu puțin s'a întristat
