Pagină:Legende și basmele Românilorŭ.djvu/59

Această pagină nu a fost verificată

43


- Mamă, diseră ei, este un om de pe tĕrêmul celă lalt și a apucat încoa spre răsărit.

- Mĕ duc, le dise ea, să'i mulțumesc.

Ea porni ca vêntul în spre partea încotro îi spu sese puii că a apucat omul. Dupe câte-va minute se întórse:

- Spunețe'mi drept, le dise, în cotro s'a dus.

- Spre apus, mamă.

Și într'un ceas strebătu cele patru părți ale tĕ rêmului de jos și se întórse cu deșert. Ea ceru ca numai de cât să'i spue. În cele mai de pe urmă, îĭ diseră puii.

- Dacă ți l'om arăta, mamă, ne făgăduiesci că nu'i vei face nimic?.

- Vĕ făgăduesc, dragii mei.

Atunci ei îl scóseră din pană și îl arătară; eară ea de bucurie îl strânse în brațe și cât p'aci era să'l înghiță, dacă nu l'ar fi acoperit puiĭ.

- Ce bine vei să'ți fac și eu pentru că mi-ai scă pat puii de morte?

- Să mĕ scoți pe tĕrêmul celă-lalt, respunse Prăslea.

- Greŭ lucru mi-ai cerut, îi dise Sgripsoróica, dară pentru că ție îți sunt datóre mântuirea puilor mei, mĕ învoesc la asta. Pregătesce 100 oca de carne făcută bucățele de câte uă oca una, și 100 de pâne. Îndată se gătiră și fură aduse la gura grópeĭ. Sgripsoróica dise:

- Pune-te d'asupra mea cu merinde cu tot, și de câte ori oiŭ întórce capul, să'mi dai căte uă păne și căte uă bunată de carne.