42
acésta era logodnica lui Prăslea; însă mărul ei cel
de aur nu'l dete ci îl ținu la sine.
El simțise de maĭ ' nainte că frații seĭ îi pórtă sâm betile, și când se mai lăsă frânghia ca să'l ridice și pe el, dênsul legă uă piatră și puse căciula d'asu pra ei, ca săi cerce, eară fratli dacă văḑură căciula, socotind că este fratele lor cel mic, slăbiră vîrtejile și dete drumul frânghiei, care se lăsă în jos cu mare ĭuțélă, ceea ce făcu pe frați să crédă că Prăslea s'a prăpădit.
Luară, deci, fetele, le duseră la împăratul, îi spuse cu prefăcută mâhnire că fratele lor s'a prăpădit, și se cununară cu dênsele. Ear cea mai mică, nu voia cu nici un chip să se mărite, nici să ia pe altul.
Prăslea, care ședea d'uăparte, vĕdu piatra care că duse cu sgomot, mulțumi lui Dumneḑeŭ că i-a scăpat dilele, și se gândea ce să facă ca să iasă afară. Pre când se gândea și se plângea, dênsul audi un țipet și uă văetare care îi împlu inima de jale; se uită îm prejură și vĕdu un balaur care se încolăcise pe ună copaciă, și se urca să mănânce niste pui de Sgripsor. Scóse paloșul Prăslea, se repedi la balaur, și numai de cât îl făcu în bucățele.
Puii, cum vĕḑură, îi mulțumi și'i dise: vino încoa, omule viteaz, să te ascundem aici, că de te va vedea mama nóstră te înghite de bucurie. Traseră o pană de la unul din pui, și'l ascunseră în ea.
Când veni sgripsoróica și vĕdu grămada aia mare de bucățele de balaur, întrebă pe pui cine le-a făcut ast bine.
