34
dară fiul seu cel mai mic, Prăslea, veni cu rugăciune către tată-seŭ, și'ĭ dise:
- Tată, atâția ani l'ai ținut, ai suferit atâtea ne cazuri după urma acestui pom, mai lasă'l și anul a cesta să mă încerc și eu norocul.
- Fugi d'aci, nesocotitule, dise împăratul, frații tĕĭ cei mai mari, atâți și atâți ómeni voinică și de prinșă cu nevoile, n'aŭ putut face nimic, și tocmai tu, un mucos ca tine, a să isbutéscă? N'audi tu ce pră păstii spun frații tĕĭ? Aică trebue se fie ceva vrăji.
- Eu nu mĕ încumĕt, dise Prăslea, a prinde pe hoță, ci dic că uă încercare de voiŭ face și eu nu póte să ță aducă nici un rĕŭ.
Impăratul se înduplecă și mai lăsă pomul netăiat âncă un an.
Susi primăvara: pomul înflori mai frumos și legă mai mult de cât altă dată. Împăratul se veseli de frumusețea florilor și de mulțimea ródelor séle, dară când se gândea că nici în anul acesta n'a să aibă parte de merele lui cele aurite, se căia că l'a lăsat netăiat.
Prăslea se ducea adesea prin grădină, da ocolă mĕrului, și tot plănuia. In sfârșită, merele începură a se pârgui. Atunci fiiul cel mai mic al împăratului dise:
- Tată, eată a sosit timpul; mĕ duc se pândesc
- Dute, dise împăratul, dară negreșit că și tu aî să te întorci rușinat ca frații tĕĭ cei mai mari.
- Pentru mine n'are să fie așa mare rușine, dise el; fiind că eu nu numai că sunt mai mic, dară nici
