35
nu mĕ leg ca să prind pe tâlhari, ci numai uă cer care să fac.
Cum veni seara, se duse, își luă cărți de cetit, duoĕ tepușe, arcul și tolba cu săgețile. Își alese un loc de pândă într'un colț pe lângă pom, bătu tepușele în pământ și se puse între ele, așa cum să vină unul înainte și altul la spate, ca daca îi va veni somn și ar moțăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui, și déca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de din apoi.
Ast-fel pândi până când într'una din nopți, cam după mieḑul nopții, simți un aer caldicel și bine mi rositoriu, uă piroteală moleșitóre se alegâ de ochii lui. Dară loviturile ce suferi, vrênd se moțăiască, îl desceptă, și remase priveghind până când, pe la re vĕrsat de dori, un ușor fășăit se simți prin grădină.
Atunci cu ochii țintă la pom, luă arcul și sta gata; fășâitul se simți mai tare și un oare cine se apropie de pom și se apucă de ramurile lui; ear el dete uă săgeată, dete duoă și când dete cu a treia, un gemet se auḑi, și apoi uă tăcere de mórte se făcu; eară el, cum se lumină puțin, culese câteva mere din pom, le puse pe uă tipsie de aură și le duse tatslu ĕŭ.
Nici uă dată n'a simțit împăratul mai mare bu curie de cât când a vĕdut la masa sa merele de aur, din care nu gustase nici uă dată.
- Acum, zise Prăslea, să căutăm și pe hoț.
Dară împăratul, mulțumit de vederea merelor au rite, nu mai voia să scie de hoți. Fiul său însă, nu se lăsa cu una cu douĕ, ci arătând împăratului dîra de sânge ce lăsase pe pămênt rana ce făcuse hoțului,
