25
Tóte slugile împăratului rîdeaŭ de dênsul, și tóte murdăriile le arunca pe bordeiul lui. Înăuntru însă calul cu aripi le adusese frumusețile lumii: nu era fu palaturile împăratului ceea ce era în bordeiul lui.
Fiil de împărat care veniseră în pețiți la fiica cea mică, se 'mbufnară de ruginea ce pățise, pentru că fiica împăratului alesese pe cheleș, și se învoiră între dênșii ca să pornéscă óste mare împotriva lui.
Impăratul simți mare durere când auḑi hotărârea vecinilor sel; însă, ce să facă? se pregăti de resbel, și nici că avea încotro.
Amênduoĭ ginerii împăratului se sculară cu óste și veniră în ajutorul socrului lor, Fĕt frumos trimi se și el pe soția sa ca să róge pe împăratul a'i da voie să mérgă și el la bătaie.
Împăratul însă o goni, dicêndu'ĭ:
- Dute dinaintea mea, nesocotit'o; fiind că étă din pricina ta mi se turbură liniștea; nu mai voiă să vĕ vĕd în ochii mei, nemernicilor ce sunteți.
Dară, după mai multe rugăciuni, se înduplecă, și porunci să'l lase să care și el măcar apă pentru oștire.
Se pregătiră și porniră.
Fĕt-frumos, cu hainele lui próste și călare pe uă mârțóga schĭópă, plecă înainte. Oștirea ' l ajunse în tr'uă mlaștină unde ' i se nomolise épa și unde se mun cea să o scoță, trăgênd'o când de códă, când de cap, când de piciore.
Rîseră oștirea si împăratul cu ginerii cei mai marf ai săi și trecură înainte.
După ce însă nu se mai vĕdură dênșii, Fĕt-fru mos, scóse eapa din noroiŭ, își chemă calul său, se
