15
vĕdu că vine pe apă un sicriașă smolit și încleit bine, și audi un orăcăit eșind dintr'ênsul.
Statu puțin de cugetă, și după ce dise câte-va vor be de rugăciune, intră în apă și cu uă prăjină trase sicriașul la margine. Când deschise, ce să vadă în el? Un copilașă ca de vr'uă duoă luni; îl scóse din si criu și cum îl luă în brațe, tăcu copilul.
Acest copil avea ce-va atârnat de gŭt. Și dacă luă baerul de la gŭtul copilului și vĕḑu că într'ênsul era uă scrisóre, o ceti, și află că copilul de față este lepădat de uă fată mare de împărat, care alunecase și ea în valurile lumeĭ, și care, de frica părinților ei, lepădă copilul, îl puse în sicriașă și'i dase drumul pe gârlă, lăsându'l în scirea lui Dumneḑeŭ.
Pustnicul voia din tótă inima să créscă pruncul ce'i trimisese Dumneḑeŭ; dară când se gândi că n'are cu ce să'l hrănéscă, îl podidi un plâns de nu se mai putea sfârși. Căḑu în genuche și se rugă lui Dumne deŭ. Uă minune! d'uă dată răsări, măre, dintr'un colț al chilieĭ séle uă viță, și numai de cât crescu și se înălță până la streașină.
Pustnicul căută la dênsa și vĕdu struguri, uniĬ copță, alții pârguiță, alții aguridă și alții tocmai în floare; îndată luă și dete copilului, și vĕḑênd că'ĭ mănâncă, se bucură din tot sufletul și mulțumi luĭ
Dumneḑeu. Cu struguri crescu copilul până ce în cepu se mănânce și câte alt ceva.
Eară dacă se mai mări copilul, pustnicul se apucă și'l învăță să citéscă, să adune rădăcină ca să se hră néscă și să umble la vênat.
Dar într'uă di chemă pustnicul pe copil și'i dise:
