9
- Să trecem, răspunse Fĕt frumos, și Dumneḑeŭ să se îndure de noi.
Se urcară în sus, și vĕḑură palatul care strălu cea ast-fel în cât la sóre te puteai uita, dar la el ba. Trecură pe d'asupra pădurii, și tocmai când era să se lase în jos la scara palatului, atinse abia cu piciorul vêrful unui copaciă, și tótă pădurea se puse în mișcare; dobitócele urlaŭ de se făcea părul mă ciucă. Se grăbiră de se lăsară în jos, și de nu era Dómna palatului afară dând demâncare puilor ei, (căci așa numea ea lighionile din pădure ) îi prăpădea negreșit.
Ea îi scăpă mai mult de bucurie că nu mai vĕḑuse până atunci suflet de om pe la dênsa. Opri pe dobi tóce, le îmblândi și le trimise la locul lor. Ea era uă dină 'naltă, supțirică și gingașe, și frumósă nevoie mare; cum o vĕdu Fĕt frumos remase încremenit. Dară ea vĕdêndu'l așa, prinse milă de dênsul și îi dise:
- Bine ai venit, Fĕt frumos! Ce cauți pe aici?
- Căutăm, dise el, Tinerețe fără bătrănețe și viață fără de morte.
Atuncă descălică și intră în palat. Acolo găsi âncă duoĕ femeĭ una ca alta de tinere; era surorile cele mai mari. El începu să mulțuméscă dinei pentru că l'a scăpat de primejdie; ear ele de bucurie gătiră uă cină plăcută și numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dêusul; pe urmă îĬ făcură cunoscuți la tóte lighiónele, de puteaŭ âmbla în liniște prin pădure.
Femeile 'l rugară să locuiască de aci înainte cu dênsele, căci, diceaŭ ele, li se urîse singure; ear el
