Sari la conținut

Pagină:Legende și basmele Românilorŭ.djvu/24

Această pagină nu a fost verificată

8

ei. Ca și la Gheonóe fu ospĕtat, capul îi fu dat înapoi și lipit, și după trei dile plecară mai departe.

Trecênd peste hotarele Scorpieĭ, se duseră, se du seră, și ear se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori, și unde era numai primăvară; fie-care flóre era cu deosebire de mândră și cu un mi ros dulce care te îmbăta; trăgea un vêntișor care a bia adia; aicea stătură ei să se odihnéscă; ear calul îi dise.

- Trecurăm cum trecurăm până aci, stăpâne; mai avem să dăm peste uă primejdie mare, și daca ne-o ajuta Dumneḑeŭ să scăpăm și de dênsa, apoi suntem voinică. Mai ' nainte de aci este palatul unde locuesce Tinerețe fără betrânețe și viață fără de mórte. El este încongiurat cu uă pădure deasă și înaltă, unde stă tóte fiarele cele mai sălbatice din lume; dioa și nóptea ele păzesc și sunt fórte multe; cu dênsele nu este chip de a te bate; și ca să trecem prin pădure e peste póte; dar noi să ne silim, dac'om putea, să sărim pe d'asupra.

După uă odihnă de vre-uă două dile, se pregătiră earăși; atunci calul ținêndu'și resuflarea, dise:

- Stăpâne, strânge chinga cât poți de mult, și încălecând, să te ții bine și de cóma mea; piciorele să le ții lipite pe lângă supțióra mea ca să nu mĕ împedeci.

Se urcă, făcu probă, și într'un minut fu aprópe de pădure.

- Stăpâne, mai dise calul, acum e timpul când fiarelor se dă demâncare; ele sunt adunate acolo, să trecem.