131
– Curcanii, mărită împărătésă, mai dise baba, se âmflă în pene și rățoinduse, strigă:
Chiéu! chién! chiéu.
Sciŭ și eu.
Sciă și eu.
– Și ei mintă, ticăloșii. Daca este așa să dică împăratului să'l gonéscă ca să nu port ponosul.
– Găscele, începu iară a spune baba, ele sunt mai cu minte. Să vedĭ D-ta cum âmblă printre rațe și curcană cu aripile și gŭtul întins spre a'i face să tacă și le dice:
S! s! s! tăcere, tăcere.
Cine spune multe, piere.
– Așa este babo. Poruncă împărătésă ai să tai tóte rațele și curcanii, să nu le mai aducă aci.
Dete babii uă pungă cu galbenă pentru acéstă slujbă
A doa di chiar împărătésa rugă pe împăratul să gonéscă pe arap din slujbă, fiind că nu'l póte suferi. Nu slujesce bine dise ea și apoi îi era scârbă să mai ia ce-va din mâna luĭ.
Împăratul ascultă rugăciunea împărătesĭ, pe care o scapă de ispită. Iar împărătésa porunci ca puful de la gâste să nu se mai lapede ci să fie întrebuințat la asternutul eĭ.
Incălicaiŭ, etc,
