130
– Ei, babo, ce facă paserile? aŭ început să vor bécsă?
– Să trăesci, prea frumósă Împărătésă. Ele abia aŭ început să gonguréscă. Nădĕjduesc ca peste pu ține dile să și vorbéscă.
Împărătésa credu și o lăsă să se ducă, după ce îĭ mai dise să îngrijéscă bine de ele, și să le facă a vorbi deslușit.
După ce plecă baba, împărătésa tot plănuia cum să facă împăratului plăcere, când va vedea păsările vorbind.
Nu trecură multe dile și baba se înfățisă cu fața speriată.
– Ce este, babo, ce ai de estă plină de spaimă? Aŭ ai pățit ce-va?
– Nu, prea frumósă Împărătésă, n'am pățit nimic; déră ceea ce am audit de la păsări mi-a băgat gróza pînă la măduva óselor.
– Ce este? ce a audit? spune mai curênd! Nu cum-va paserile au începută să vorbéscă?
– Da, aŭ început, și vorbele lor mi-e témă să nu facă a cădea mai multe capete. Păreții p'aici n'aŭ urechi?
– Spune, spune, mai curând, că nu ne aude nimeni.
– Prea frumósă împărătésă, respunse baba, Rafele alérgă de colo până dincolo, și nu încetéză d'a face sgomot dicênd:
Împărătésa, mac, mac, mac,
Mult iubesce pe-un arap.
– Mint, afurisitele, se grăbi arespunde împărătésa daca el mĕ iubesce, ce stric eŭ?
