129
îi trimise câți-va banĭ cu uă servitóre; ea nu voi să priiméscă, ci dise să spue împărătesei că ea a venit pentru alt-ce-va, éră nu să céră de pomană. Daca împărătésa va voiŭ, dise ea, voiŭ fi gata a mĕ închina cu slujba.
În dată se întórse servitórea și aduse respuns că împărătésa o poftesce sus. Cum intră se închină și disse:
– Să trăescă mulți ani, prea frumósă împărătésă, am audit că paserile din bătătura curții Măriei Téle nu vorbesc, și m'am minunat; am venit însumi să mĕ încredințez despre acésta, și am vĕdut să așa este.
Daca vei pofti eŭ mĕ însărcinez să fac a vorbi tóte păserile câte le aĭ. Ale mele tóte vorbesc.
Auḑind împărătésa că paserile ei nu vorbesc, déră ale acelei femee sărace vorbesc, n'a voit să se lase mai jos, și îi dice:
– Babo, déca tu dici că păserile tele vorbesc, ceea ce n'am mai audit, și dacă te legi a învăța și p'ale mele să vorbéscă, ce ceri de la mine pentru acéstă faptă minunată?
– Eŭ nu ceră nimic, respunse baba, ce te vei în dura Măria Ta, aceea să'mi dai, și după ce te vei în credința de adever.
– Bine, dise Împărătésa. Daca vei face precum dică, te voiŭ resplăti împărătesce; éră de nu, temete de urgia împărătéscă.
Se învoiră și baba plecă. A doa di tóte paserile din curtea împărătéscă erau în curtea babeĭ.
Nu după multă vreme, Împărătésa, plină de răb dare, voi să afle ce s'a făcut cu paserile, și trimise de chemă pe babă.
