BĂRBATUL CEL HARNIC
A fost uă dată un flăcău, singur la părinți. Tot satul îl iubea pentru vrednicia și isteția lui. Când își punea în gând să facă vre-uă trébă se făcea lun tre și punte și trebuia să isbutéscă.
Viindu-i și lui vremea să se însóre, mumă-sa îl duse la uă fată pe care i-o colăcise uă pețitóre. Cum o vĕdu îi plăcu, și hotărîră și nunta.
Toțĭ ómenii și femeile care cunostea vrednicia fiĕcăului, se grăbiră a veni să spue, mume-sei și lui, că fata pe care voesce a o lua de soție, este uă le neșe de tînjesce pămêntul sub ea. Flĕcăul, în loc să se tragă înapoi, el se înfipse și mai mult, și nunta să făcu.
De a doua di chiar de nuntă, flĕcăul aduse cele trebuincióse casei, și plecă la lucru. Mumă-sa, ca tot d'auna scutură, deretică, mătură, găti, și la prînză așteptă cu masa pusă.
– Cine a lucrat aḑĭ mamă? dise el cum veni.
