118
bătăi. Dau să easă din casă să alerge după unchiaș; dară unde putea cine-va să pue mâna pe clanța ușeĭ, căci în vipia amețelei uitaseră că ferestrele sunt des chise. În cele după urmă, un ucenic d'abia isbuti a eși pe feréstră, dete fuga după unchiaș și mătușe pe care îi ajunse după urmă, le spuse șiritenia și tot ce pă țiră, și îî rugară să se întórcă înapoi și să'ă mântuia scă din nevoie.
Cum îĭ vĕdu argintariul, le dise:
– Veniți mai iute, ómeni buni, de ne scăpăță de pacostea asta, care ne-a dăulat în bătăi, că vă vom da ce ne'ță cere.
– Noi nu'ți cerem alta de cât ceea ce ne-ați luat cu nedrept.
– Vĕ daŭ, vĕ daŭ, săracul de mine, numai scă paține de urgia asta ce cĕdu pe capul nostru.
Atunci unchiașul dise încet: Oprea, nebuno!
Îndată măciuchița se opri și veni de se puse în mâna bĕtrănului. Iar argintariul, bătut făcut mĕr, îĭ dete ogarul și puĭca.
Unchiașul plăti și de astă dată omenesce, cât toc mise ca să'i îmbrace reteveiul în argint. Dar o luă acasă împreună cu ogar și cu găină.
Măciuchita rămase însă neîmbrăcată, căci nu maĭ voi mogul să o dea; iar el îi întórse ogarul și găina ce i le dase argintariul schimbate.
A mai trăit multă vreme unchiașul și baba în fe ricire, și mai în tóte dilele se duceau în câmp de vedeaŭ pe șérpe. Nui se mai întâmplă însă nimic.
Încălecaiŭ p'uă șea, etc.
