Pagină:Legende și basmele Românilorŭ.djvu/128

Această pagină a fost verificată
112

ea; iar ḑina daca vĕḑu că nu maĭ ḑice din fluer, plecă. A doua ḑi, iar așa făcu. Când a treia ḑi, tot cântând se cam apropia de ea, care nu băga de sémă jucând, și de uă dată se repeḑi, o luă în brațe, o sărută și-ĭ smulse trandafirul de la cap.

Ea, dete un țipet și apoĭ începu a se ruga de el să-ĭ dea trandafirul, dar el nu voi. Plângea lemnele și pietrele de jalea eĭ, cum se bocea și se ruga. Apoĭ cum a pus trandafirul la pălăria luĭ, dênsa se ținea după dênsul. Daca vĕḑu și vĕḑu că chip nu este să'l înduplece a'ĭ înapoia trandafirul, se învoiră ca să se ia. Apoĭ se duse la Mogârzea de'ĭ cunună Împĕratul și remase acolo. Iar în luna luĭ Maiŭ, în toțĭ aniĭ se ducea la lacul de lapte de'șĭ scălsa copiiĭ ce făcéŭ.

După mórtea Împĕratuluĭ, Mogârzea împărți pe din douĕ împĕrățea cu măntuitorul sĕŭ.

Încălicaiŭ, etc.