ele, próstele, băgară degetele, stănd d'uă parte și de alta a lemnuluĭ; și pe când le ḑise: tragețĭ! el scóse toporul și le prinse degetele în crăpătura lemnuluĭ.
În zadar se rugară ele să le scape de acolo; în zadar îĭ spuseră că le vine leșin de durere, căcĭ el nu voi să scie de făgăduelile cele frumóse și marĭ ce-ĭ spunéŭ ele, ci rămase rece ca pĭatra.
Atuncĭ el le ceru inima luĭ Mogârzea.
– Dute că e pe feréstră într'uă sticlă, ḑiseră ele.
După ce o luă întrebă cum să o pue la loc; eară ele îl învĕțară, creḑênd că le va scăpa din nevoe.
– Multă lume vețĭ fi chinuit voĭ, făcêndu-o să sufere în tótă viața lor durerile morțiĭ; răbdațĭ si voĭ uâ nópte că dór nu s'o face gaură în cer.
Apoĭ plecă cu oile și inima luĭ Mogârzea; eară ele se boéŭ de ți se rupea inima de milă. Cum ajunse acasă, Mogârzea începu a'l ține de rĕŭ pentru că a fost prea întârḑiat. Drept respuns băiatul îĭ ḑise să se culce pe spate, și el suindu-se pe peptul luĭ, se săltă de câte-va orĭ; când, câlc! eși dintr'ênsul inima de putrigaiŭ ce'ĭ lăsase ielele, îĭ dete de înghiți pe a luĭ, îĭ astupă gura ți nasul cum mâĭnile luĭ, îĭ dete de bĕu apa ce era în sticlă, și îl obloji cu un plastur ce luase de la Iele.
N'apucase să'l lege bine, și uă dată sări în sus ca uă căprióră ḑicênd:
– De veĭ fi saŭ nu, fiul meŭ, ce veĭ de la mine pentru binele ce mi-aĭ făcut?
– Să'mĭ spuĭ în cotro este lacul de lapte, cum să fac ca să iaŭ de soție una din treĭ ḑine care sunt acolo, și să fiŭ fiul tĕŭ pentru tod-d'auna.
