Apoi o teribilă înjurătură: ... de ciocoi! Peste vreo opt zile, m-a călcat d. Guță iar, și iar mi-a șters carboava, și iar: «Trăiască și șcl...». Peste vreo cinci zile, altă rublă: pe urmă, din patru-n patru zile, regulat. Dar toate tiraniile trebue să aibă un capăt. Am hotărît să mă revolt. Când vine d. căpitanul tun și zice:
— Mâine ai servici...
— Neică Guță, zic, oi avea, n-oi avea servici, nu știu, da rublă știu că n-am, și nici n-o să mai am de aici înainte. Scurt!
— Atunci. .. cum?
— Iac-așa.
— Atunci te bag la arest.
— Să poftești!
— Car'va-s'zică nu dai rubla?
— Nu pot!
— Bine...!
Și a plecat supărat, înjurând strașnic pe ciocoi. A doua zi, dis de dimineață, am auzit goarna, m-am îmbrăcat repede și m-am dus la companie: am luat o pușcă bătrână, care clănțănea din toate încheeturile când umblam; mi-am încins centuronul cu patrontașul peste palton, și am plecat prin lapoviță cu cârdul companiei. Un comisar de poliție ne-a dus în șireag pe podul Mogoșoaii — era parada Bobotezii. Mai târziu când a venit și căpitanul și m-a văzut, el care mă credea un laș incapabil de a purta o armă, a rămas încremenit:
— Bravos, d-le Iancule! mă lucrași car'va-s'zică?... Da nu face nimica! Trăiască ai noștri! ... de ciocoi!
După ce a dat câteva târcoale în fața companiei, a venit iar la mine, m-a tras la o parte și, foarte discret, mi-a duhnit la ureche:
— D-le Iancule, nu face pentru d-ta să stai între boccii. . . Dă-mi o jumat' de rublă și du-te acasă.
— N-am nici sfanț, nene Guță, zic eu tare, ca să m-auză cocoanele înghesuite pe trotuar la spatele șireagului nostru.
Dar d. Căpitan se-nțepenește-n călcâie și, ca să-mi acopere glasul, strigă răgușit din fundul bojocilor:
— Cumpanie... drepți!
