la tot! Să nu ne dăm înapoi de la nimic pentru a ne împlini datoria de patrioți!
Când prezidentul a terminat solemna lui cuvântare, tinerii carbonari, scrâșnind din dinți, au ridicat pumnii încleștați în sus, în semn de aplause și de aclamațiuni, știut fiind că într-o conspirațiune, sgomotul este interzis. În timpul însă când vorbea prezidentul, unul dintre negustori se căuta cu multă stăruință în fundul buzunarului de la nădragi. Îndată ce cuvântarea fu isprăvită, negustorul se sculă în picioare, scoțând din buzunar un pungociu unsuros destul de greu, plin cu mărunțiș. Apoi, mergând hotărît la masa prezidentului, trânti sgomotos, între sfeșnice, pungociul, și zise:
— Dacă a venit vremea pe jertfă, apoi cât m-ajunge partea, nu mă dau în lături!
Zicând acestea, isnaful începe să deslege baerile pungociului.
Prezidentul și toți tinerii entuziaști au un moment de desgust în fața acestui act. Unul din ei, cel mai înflăcărat, nu se poate opri a zice cu indignare: «Mitocanul, tot mitocan!». Dar cum sunt toți foarte lihniți, înfățișarea pungociului durduliu le răstoarnă cu desăvârșire mișcarea întâia. Încrucișându-și unii între alții niște priviri fulgerătoare și, uitând că se află într o cavernă de conspirație, încep să pleoscăiască din palme, strigând toți:
— Ura! bravo patriot! să trăiască nenea Niță!
Și palmele tinichelelor se pornesc toate cu degetele încovoiate cătră pungociul mitocanului; dar mitocanul, în acelaș timp, ridică pungociul de pe masă și-l vâră în buzunar, zicând:
— Bine, eu dau partea mea... Care, ce dă?
Prezidentul, care se înțelesese din ochi cu tinerii, zice:
— Neică Niță, aici e pe frăție, dă fiecare ce poate și cum poate. Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, Doamne ferește! viața în primejdie; că asta nu-i glumă ce facem noi! ia gândește-te dumneata: șapte puteri garante! nene Niță, și Convenția de la Paris! Care va să zică, noi ne punem
