zi și se jură pe ochii ei că are să-i spună tot. În vremea aceasta, Camilia deșteptată de sgomot și văzând că bărbatu-său lipsește, începe de-alături să țipe și să-l strige. Anselmo auzind-o, încuie pe Leonela în odaia ei, ia cheia și se-ntoarce repede să-i spună nevestii ce s-a întâmplat.
Camilia, mai mult moartă decât vie, nu s-a-ndoit că a doua zi Leonela o să i le dea toate pe față. Atât i s-a turburat mintea de spaimă încât n-a mai văzut alt mijloc de mântuire decât să fugă de-acasă. A așteptat până ce a adormit bărbatu-său; s-a sculat binișor, și-a luat giuvaerele și o pungă cu aur, și ieșind în vârful degetelor, cu mare luare aminte, pe ușa de către uliță, a alergat până încă nu mijea de zori să bată în poarta lui Lotario. Omul s-a deșteptat și a aflat de la dânsa în ce primejdie se aflau și, ca să-i scape măcar viața nenorocitei, a dus-o numaidecât într-o mănăstire din oraș, unde era stariță o soră a lui. După ce a lăsat-o în bună siguranță, s-a întors iute acasă, a încălecat și, fără a spune în cotro se duce, a ieșit repede din cetate.
Când s-a deșteptat Anselmo de dimineață, a rămas încremenit văzând că nevastă-sa lipsește; a chemat-o, a căutat-o în toată casa; femeia nicăeri; s-a dus în odaia Leonelei, și acolo a văzut atârnând de fereastra deschisă două pânzeturi înodate: slujnica fugise. S-a întors iar în casă, a-nceput să strige, să sbiere după Camilia; a ridicat toată casa-n picioare: nimeni nu putea ști ce s-a făcut stăpâna. Atunci Anselmo a mers într-un suflet la Lotario; la poartă i-a spus sluga credincioasă a prietenului că stăpânu-său își luase toți banii și plecase călare de vreo două ceasuri dis-de-dimineață fără să spună unde se duce.
Din ce în ce mai aiurit, Anselmo s-a-ntors înapoi, unde și-a găsit casa deșartă: slugi, slujnice, toți dosiseră de frică să nu-i bănuiască pe ei că au ajutat-o pe Camilia să fugă. Anselmo, singur, părăsit de nevastă, de prieten, de oamenii lui, de toată lumea, a crezut o clipă că pică mort de durere. Dar tot a mai putut să-și facă inimă, să meargă a afla vreo mângâiere la un neam al lui de la țară; a-ncălecat și a pornit. N-a putut însă merge prea departe; la vreo jumătate de poștă, a simțit că se-nvârtește pământul
