Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/385

Această pagină nu a fost verificată


Acesta, fiind de acum sigur că nevasta lui e cea mai credincioasă soție de pe fața pământului, a întrebat întâi spăimântat, nu cumva rana e primejdioasă. Lotario l-a încredințat că nu-i nimic; iar Anselmo l-a luat în brațe și l-a sărutat pe bunul său prieten, care mâhnit și sdrobit de mustrarea cugetului, nu știa cum să scape de atâtea dovezi de prietenie. Dar Anselmo n-a luat seama la sila prietenului; s-a făcut că se-ntoarce seara acasă din călătorie; și-a găsit nevasta cam bolnăvioară, și a mângâiat-o cu mai multă dragoste ca niciodată... Și astfel cu așa groasnică șiretenie cei doi îndrăgostiți au mai încornorat încă multă vreme pe acel nenorocit smintit, a cărui nebunie după ce i-a prăpădit cinstea, trebuia, până la urmă să-i ia și viața.

Trăia acum liniștit amăgitul, fericit în rătăcirea lui, între necredinciosu-i prieten și vinovata-i soție. În fața lui, Camilia se arăta tot mânioasă pe Lotario, care nu se plângea deloc de asta, fiindcă avea cu ce să se mângâie; dar Anselmo îi spunea mereu femeii că rău face de-l prigonește pe prietenul lui cel mai iubit, și, afară de asta, altă neînțelegere nu era între cei doi soți.

Leonela firește, fiindcă stăpână-sa îi trecea acum toate voile, ajunsese de nu se mai sfia de nimica; mai ales de când cu istoria pumnalului, se făcuse foarte obrasnică: în fiece noapte își primea drăguțul în odaia ei, despărțită numai cu o ușă de odaia stăpânei. Într-o noapte se deșteaptă Anselmo din somn și i se pare că aude sgomot la Leonela. Sare din pat, ia o armă și se repede la ușă; împinge; ușa nu se lasă. Atunci trage un picior, ușa se dă de perete; Anselmo intră și vede un om sărind pe fereastră afară; și totdeodată Leonela cade în genunchi și-i strigă:

— Liniștește-te stăpâne, liniștește-te! Omul care a fugit de-aici este bărbatul meu.

Anselmo, mânios, trage spada și amenință pe Leonela, care, tremurând de groază, îl roagă să-i cruțe viața, și-i făgăduește să-i descopere niște taine foarte însemnate pentru cinstea lui.

— Spune numaidecât, răspunde Anselmo, or te omor acu.

Leonela îl roagă cu lacrimi fierbinți să aștepte până a doua