Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/352

Această pagină nu a fost verificată

— Nu mi se pare deloc, după înfățișare, să fie așa de mai grozavă broscuța dumitale decât altele.

— Poate că nu ți s-o fi părînd dumitale, de! poate că dumneata știi, ori poate că nu știi ce va să zică o broască săltăreață. Dar eu... parcă m-aș prinde cu dumneata pe douăzeci de dolari că broasca mea întrece pe oricare vrei dumneata.

Individul stete un moment la gânduri și apoi urmă cu un ton mai dulce și parcă cu părere de rău:

— De! eu sunt străin aici și n-am broască; dar dacă aș avea și eu o broască, mai c-aș ținea prinsoarea.

Atuncea Smiley zise:

— Foarte bine, foarte bine! Ține dumneata o lecuță colivia, și eu mă duc să-ți aduc câte broaște vrei.

Individul luă colivia, se prinse pe patruzeci de dolari și șezu jos așteptând să-i aducă și lui o broască. Șezu el așa cât șezu dus pe gânduri; pe urmă luă pe Daniil, îi căscă gura largă și cu o linguriță mică îi turnă în gușe o încărcătură bună de alice; apoi dete drumul lui Daniil în colivie la loc și se puse s-aștepte.

Smiley se dusese la eleșteul din apropiere, și după ce bălăcise p-în mocirlă, prinsese două broscuțe și acuma le aducea individului.

— Alege pe care poftești, zise Smiley.

— Care o fi, e tot una, răspunse străinul.

— Bun! acuma suntem gata, nu-i așa? Pune broasca dumitale lângă Daniil, cu labele dinainte la linie. Gata?... Dau semnalul.

Alinierea fiind gata, Smiley strigă:

„Una, doi, trei! Hop!”

Și fiecare își îndemnă de la spate broasca lui. A străinului, sălbatică, sări cât colo. Daniil dete să sară și el, se înțepeni-n labele de dinapoi, ridică din umăr de două trei ori, iacă așa... dar deloc! Daniil nu se putea mișca, parcă era mititelul, prins într-un șurup. Smiley, se-nțelege, crăpa de ciudă; dar de unde să-i treacă prin cap ce se petrecuse în lipsa lui! Firește.

Amicul luă banii și p-aci ți-e drumul. Când se depărta își mai întoarse odată capul și zise lui Smiley în loc de adio: