„Zău, nu mi se pare deloc broscuța dumitale mai abitir decât altele”.
Smiley stete pe loc scărpinându-se-n cap și privind prostit la Daniil căzut jos la picioarele lui.
„Ce nu pot pricepe, gândi el în sfârșit, e de ce broscoiul ăsta nici n-a vrut măcar să miște din loc. Ce are?”
Se aplecă, apucă pe Daniil de laba dinainte și-l ridică în sus:
„Ce dracu are de-i așa greu?”
Atunci îl răsturnă cu capul în jos ținându-l de labele d-inapoi, și Daniil începu să verse alice ca la două lingurițe pline. Smiley se plesni cu palma peste ochi. Era turbat de necaz. Trânti cât colo pe bietul Daniil și o luă la fugă ca un nebun pe urmele amicului... Da-de unde? Amicul era departe, firește, și de atuncea Smiley nu i-a mai văzut mutra.
Bun!... Câtăva vreme după asta, Smiley a căpătat...
La acest punct al povestirii, palavragiul meu auzi că-l strigă cineva de afară: „Tată Simon!”
— Stai aici, îmi zise el: mă duc să văz de ce mă cheamă; mă întorc numaidecât; să-ți spun alta mai lată.
Dar eu, care mă săturasem de minunile lui Smiley, mă ridicai de pe scaunul unde mă încolțise tata Simon și plecai. În ușă, iată iar palavragiul meu, m-apucă de un nasture al paltonului și-ncepe iar:
— Stai să-ți spun... După aia, Smiley a căpătat o vacă chioară cu coada tăiată din rădăcină...
— Ei, tată Simon, ia mai scutește-mă pe ziua de azi măcar de vaca ciută. Ce vrei, să-ți înghit toate min...unile într-o zi? Mai păstrează-mi și p-altă dată.
— Păcat! zise bătrânul, măcar asta să fi stat s-o asculți... asta e mai lată.
— Nu se poate; am treabă, noapte bună.
