Zicând acestea, d. ministru ne salută frumos și după ce mai mă-mbărbătează încă o dată, asigurându-mă că războiul nici n-a început, nici n-are să-nceapă, se depărtează.
Amețit, mă reîntorc la scaunul meu și șez la loc, să aștept pe d. reporter, care trebuie să se-ntoarcă de la telefon. Nu aștept mult; iată-l.
– Ei? întreb eu. Mai ai ceva nou din București?
– Se vorbește cu stăruință despre asasinarea unui judecător de instrucție.
– Nu mă-nnebuni!... Dar știi ce am aflat eu?... Acum am vorbit cu ministrul X...
– Cu ministrul X!?
– Da.
– Ei?
– E mai lată decât toate!
– Ce?
– Podul de pe Dunăre...
– Ei? podul de pe Dunăre...
– Podul de la Cernavodă...
– Ei? podul de la Cernavodă...
– Nu-nțelegi?
– A sărit în aer?!!
– Da, zic eu; cum ai ghicit?
– Mi s-a spus ceva la telefon, dar nu credeam... Mă duc să dau confirmarea știrii!
Și pleacă glonț.
– Stai! strig eu.
Mă iau după el, îl ajung și-l opresc:
– Nu uita să telefonezi că de trei zile escadra bulgară bombardează Constanța.
– Constanța?... Bine!
