care a evadat de la cazarma vânătorilor.
– Ce amănunte, domnule? De unde știi și amănuntele?
– Ce-ți pasă?
Și, zicând acestea, bravul meu aleargă la telefon.
Mă ridic înecat de vestea războiului... am nevoie să mă mișc, nu mai pot sta locului.
La câțiva pași, un grup de domni, între cari și un domn ministru, de care am deosebita onoare a fi cunoscut.
Mă apropiu cu respectul cuvenit și salut... D. ministru îmi răspunde foarte politicos și îmi întinde mâna. Mă miră mult că d. ministru nu pare îndestul de emoționat de lovitura echipajului șalupei bulgare.
– Scuzați-mă - îndrăznesc eu - domnule ministru... E adevărat?
– Ce? întreabă d. ministru, zâmbind ca și cum ar înțelege ce sentimente mă muncesc.
- ...O șalupă...
- ...Bulgărească?... zice d. ministru accentuându-și mai bine zâmbetul.
- ...Da... zic eu.
– Liniștește-te... N-a făcut până acuma nici un prizonier român.
Apoi, cătră toți:
– Hotărât, oamenii aceștia vor să smintească lumea!
Pe urmă, cătră mine:
– Ei, cum îți vine dumitale să crezi așa baliverne?
– De! domnule ministru - zic eu - știu eu ce să mai crez și ce să nu mai crez? De exemplu, istoria cu evaziunea bulgarului.
– Care bulgar?
– Care a fost prins aseară la Valea Largă și închis la cazarma vânătorilor din deal... zice că a reușit să fugă.
Ministrul și toată lumea din grup încep să râză.
Dar eu urmez:
– Și anarhistul pe care l-au scăpat la Bușteni, care venea din America cu patru kilograme de dinamită...
– Nu v-am spus eu - zice d. ministru - că o să smintească lumea?... Uite-n ce stare l-au adus chiar pe un om ca dumnealui, care de! orișicât... om cu condei...
