D. Georgescu și coana Anica suie încet pe drumul prăpăstios către strada Furnica. E o noapte caldă, cu lună plină… Cu cât suie, cu atât se desfășură la picioarele drumeților panorama mirifică a Sinaiei, cu simetricele ei constelații de lampioane electrice. Vederea aceasta o încântă pe coana Anica… D. Georgescu e mai puțin simțitor față cu măreața priveliște și înjură bombănind. Au ajuns în sfârșit la Villa Măndica. Puiul doarme cu copiii Vasileaschii; dar, fatalitate! madam’ Georgescu lipsește. A plecat.
– Unde?
– A plecatără acușica toți, zice servitoarea somnoroasă, la Sfânta Ana.
– Și d. Mișu locotenentul? întreabă coana Anica.
– Și dumnealui, răspunde slujnica.
– Du-te și dumneatale repede, Mialache! zice cocoana.
Dar d. Mialache izbucnește:
– Ce? cocoană! ce? sunt nebun? dumneatale mă socotești cal de poște?
– Nu striga, că scoli copiii!
– De cinci ceasuri de când alerg după dv. ca un turbat, nu e destul? Nu mai mă duc.
– Du-te, Mialache mamă! zice foarte rugătoare cocoana; o să-i faci mare plăcere Miții și la toți.
– Nu mai poci…
– O să te căiești, Mialache!
– De ce să mă căiesc?… Nu mă duc! n-o găsesc nici acolo… Mai bine, adu coșul.
Când zice d. Georgescu acestea, orologiul de la castelul Peleș se aude-n depărtare bătând noaptea jumătate. Cocoana scoate coșul de subt canapea, slujnica aduce o sticlă cu vin, și d. Mialache se pune să supeze cu coana Anica. La supeu, d. Mialache povestește cu de-amănuntul toate peripețiile prin cari a trecut; iar cocoana Anica, cum s-a-ntâlnitără cu madam’ Vasilescu și cu toată compania și cu locotenent Mișu, care e mucalit al dracului „și cântă teribel!”. Apoi, după supeu, s-a culcat d. Georgescu în odaia locotenentului, rezervată pentru el și madam’ Georgescu; iar gramamà, în odaia copiilor, cu puiul.
