Dormeau încă profund când, pe la cinci și jumătate dimineața, un zgomot strașnic, clopoței de trăsură, lăutari și chiote, i-a smuls din brațele lui Morfeu. Se-ntorcea compania de la Urlătoare, cu lăutari: madam’ Vasilescu, madam’ Costandinescu, nepoțica ei, domnișoara Popescu, și d. Vasilescu și madam’ Georgescu și locotenent Mișu… Fusese o partidă de plăcere improvizată, o fantazie a locotenentului.
– Vezi, cocoană? zice d. Mialache lui gramamà. Vezi? dacă mă luam după vorba d-tale și mă duceam și la Sfânta Ana!…
Ah! a fost o plăcere ce va rămânea neuitată… Pe lună, cu trăsurile la pas, și dasupra armoniei apelor de munte și șoaptelor pădurii, lăutarii acompaniind încetinel și d. Mișu cântând menuetul, pe care-l cântă regulat muzica în parc și care-i place atâta lui madam’ Georgescu!… De aceea, cu sufletul încărcat de fermecătoare amintiri, seara, la București, când își face toaleta de culcare, madam’ Georgescu zice oftând:
– Ah! mamițo! menuetul lui Pederaski…,mă-nnebunesc !
