— Să v-ajute Dumnezeu s-o stăpâniți!
— Ei! numa să reușească...
— Daca întârziază, tocma asta este un semn că are speranțe să reușască; aminteri, n-ar sta dumneaei degeaba.
— Apoi, vezi că nu o cunoști... La ea nu merge așa agalea... merge iute... n-o cunoști... Să vezi... Zilele trecute — că tocmai mă-ntrebai adineaori dacă nu m-a suprimat și pe mine — zilele trecute, mă cheamă directorul nostru și zice: Domnule Mandache, cu regret trebuie să te anunț că postul dumitale are să fie suprimat pe ziua de 1 aprilie. — Cum se poate, domnule director? am zis eu; tocmai pe mine, care am servit cu zel și activitate, să mă suprimați? — Trebuiesc economii, domnule Mandache. Sunteți în biurou trei șefi de masă; rămâne un șef la toate mesele și un șef de biurou, și-nțelegi bine, dumneata ca netitrat... — Că hâr! că mâr! nu se poate și nu se poate! Ce fac eu? dau fuga acasă și-i spui nevestii. Aleargă nevasta degrabă, cere audiență la directorul, la secretarul general, la ministru, și cu diplomația ei, mă-nțelegi, îi traduce pe toți...
— Și nu te suprimă...
— Stăi, să vezi... A doua zi, mă cheamă directorul și zice: Domnule Mandache, ai scăpat! ți s-a luat în considerație că ai servit cu zel și activitate – ești menținut în serviciu. Dar eu întreb: Cu leafa redusă, domnule director? — Ai răbdare, zice directorul; fiindcă s-a suprimat trei șefi de biurou, rămâi dumneata ca șef în biuroul dumitale cu leafa respectivă.
— Care va să zică, înaintat!...
— Firește.
— Ei! ce-ai zis directorului?
— Să trăiți, domnule director! să trăiască domnul secretar general, domnul ministru, și...
— Și nevasta dumitale!
— Firește... Fără diplomația ei, era să dau acuma afară muștele din Cișmegiu... Câte ceasuri să fie?
— Șapte și cinci...
— Nu mai vine... Teribilă nerăbdare am...
