p-ăsta... nu mai am ce zice: mă-nchin... Ce bună treabă ar fi!
— Ce treabă?
— Nu-ți spusei, frate! Este un ciufut bătrân, care are o pereche de case, depuse la credit pe zece mii de lei, și vrea să se desfacă de ele, fiindcă și-a făcut altele mai mari... și cere peste credit șapte mii de lei. Eu i-am dat cinci... Nu vrea... De zece zile stăm la tocmeală și nu vrea să lase nici o sută de lei, dar nici eu nu-i dau nici cinzeci de lei mai mult...
— Ei, și?...
— Ei! și am trimis-o acuma pe soția mea: să vedem e în stare să-l traducă... Teribilă e, domnule! are o diplomație, domnule, e ceva de speriat... Curios sunt să vedem...
— Adică, nene Mandache, cum vine vorba asta de diplomație?
— Ei! uite, nene, este un secret, care nu poate să-l aibă orișicare... Se uită așa nu știu cum, și-l aduce pe om cu vorba, și iar se uită, și iar cu vorba, și iar se uită – e ceva de speriat, pe onoarea mea!... Dar aici e un caz mai greu: bătrânul e al dracului!...
— De unde știi? dacă a reușit până acum diplomația dumneaei, de ce adică n-ar reuși și acuma?
— Ei! nu! bătrânul e ciufut al dracului... Nu lasă el două mii de lei!...
— Zi că-ți lasă o mie, tot e bine.
— Apoi nu! Șicul e să lase două. Aci s-o vedem cu diplomația dumneaei... Câte ceasuri să fie?
— Șapte fără un sfert.
— Ce dracu face, de nu mai vine!... s-a dus de la patru... Să știi că nu-l poate traduce!...
— Ori s-o fi abătut și prin altă parte... La câte v-ați dat rendez-vous?
— Imediat ce-o isprăvi: ori așa, ori așa.
— Apoi, trebuie să ai răbdare, nene Mandache; dacă e vorba de diplomație, unde trebuie mai multă răbdare decât în diplomație?
— Mi-e frică, monșer, că n-are să-l poată traduce... Și-ți spui drept, mi-ar părea foarte rău... Nu știi ce căscioară drăguță...
