și acum e ținut la secret sub învinuiri grave... Acum doarme în arest.
A avut mare noroc d. Niță cu mine: cunoșteam personal pe comisarul și mă găseam și cu ceva parale asupră-mi. M-am rugat, iar m-am rugat; în fine, am făcut ce-am făcut, și am obținut liberarea tânărului pe garanția mea morală.
D. comisar mi-a zis:
— Știi? asta o fac pentru hatârul dumitale; aminteri, pe un spânzurat ca ăsta, să fi venit tata!... știi?
Mi l-au adus pe tânărul... Dumnezeule! în ce stare! cu falca jupuită, cu un ochi vânăt, umflat cât pumnul și cu mâna dreaptă scrântită, ori ruptă, nu se poate ști, fiindcă dacă i-o atingi cât de puțin, rage ca un bou.
Cea dântâi vorbă a fost:
— M-a omorât, domnule...
— De ce?
— Am fost și eu...
— Unde?
— La revoluție...
— Cine te-a pus, nenorocitule, să te amesteci?...
— Dracul!... nici eu nu știu... ceasul rău!
Am ajuns acasă... Am chemat degrabă un doctor.
Omul științei n-a găsit nimic alt grav decât starea ochiului, care nu se putea deschide din pricina umflăturii.
Doctorul a prescris reconfortante, oblojeli reci, cu gheață și apă de plumb, și odihnă — o complicație cu erisipel ar putea fi primejdioasă.
I-am dat eroului supă caldă ș-un pahar de vin negru; l-am oblojit; l-am legat la cap ca pe o jupâneasă care, după baie, și-a cănit părul, și l-am culcat la căldurică.
A dormit bravul meu de la zece seara și până a doua zi la amiaz', gemând din când în când.
Tocmai pe la cinci seara s-a dezmeticit bine și mi-a povestit tot ce i se întâmplase.
Iată:
Plecase, după cum spusei, pe la zece dimineața, și ajunsese fără accident la depozit pe la unsprezece.
