(Madam Mița Protopopescu apare, uimitoare de frumoasă, și de tăcută ca totdeauna, purtând pălăria bleu gendarme. Cele trei dame se sărută foarte afectuos.)
Mița: E un ger afară, mașer, ca nu-ți poți face o idee... Dacă o ține așa toată noaptea, se duce dracului rapița!
Eu: Nu crez... Am vorbit cu arendași...
Mița: Aș! nu mi-a scris azi Potropopescu al meu?
Măndica (Miții): Ai fost aseară...
Tincuța (Măndichii): Taci tu! Las' să-ntreb eu. (Miții) Ai fost aseară la circ, Madam' Potropopesco?
Mița: Da.
Măndica: Sin...
Tincuța: Taci!.. (Miții) Singură?
Mița: Nu; cu maman,
Tincuța: Cu maman?... Bravo!
Eu (sculându-mă): Doamnelor, eu...
Măndica (împiedicindu-mă să-mi iau pălăria, și încet): Tocma' la pont? (Merge să apese nasturele soneriei.)
Tincuța: Și... era multă lume la circ?
Mița: Foarte multă.
Măndica (sunând prelungit): Ce slugi dobitoace! (Feciorul vine).
Măndica: Nu te-am chemat pe dumneata; treaba dumitale e să stai la ușă; unde e dobitoaca de Roza? Ce face cu ceaiul? (Feciorul iese.)
Tincuța (Miții): Era cineva dintre cunoscuți?
Mița: Mai nimeni... Era Constandineasca, Treasca, Vasileasca, Georgeasca, Ogretinencile...
(Roza, subreta, apare.)
Măndica: Ce faci cu ceaiul ăla?
Roza: E gata, coniță.
Măndica: Apăi, de ce dracu' nu-l aduci odată!
Roza: E gata, în salon.
Măndica: Atunci, de ce nu spui, proasto!
(Roza pleacă bombănind.)
Măndica: Să nu bombănești, obraznico!
(Toată vremea asta, Madam' Tincuța Popesco tace, bătându-se pe palma stângă cu un cuțit de sidef pentru tăiat corespondența; pe când Madam' Potropopesco se consideră în oglindă, drăcuindu-și un cârlionț rebel din frunte care