nu vrea să stea cum trebuie. Madam' Piscopesco, cu un gest degajat, ne poftește în salonul cel mare, la ceai. Un samovar și un serviciu de argint cu coroană de conte d-asupra monogramei. E.P. – Esmeralde Piscopesco – de toată frumusețea.)
Tincuța (Miții): Apropo, nu mi-ai spus cine mai era la circ.
Mița: Ba, ți-am spus... Ogretinencile...
Tincuța: Nu... Dintre bărbați...
Mița: Dintre bărbați?
(Eu trec repede din salonaș și-mi iau pălăria.)
Măndica: Nu iei ceaiul?
Eu (ținându-mi în sus și bine pălăria): Ba da.
Tincuța: Mitică... nu era!
Mița: Mitică?... nu știu care Mitică...
Tincuța: Lefterescu... locotenentul!
Eu (frigându-mă cu ceaiul, către Măndica): Pardon, eu trebuie să...
Mița (râzând foarte veselă, către Tincuța): A! Lefterescu! Mitică al dumitale...
Tincuța: Ba al dumitale, obraznico!
Mița: Ba al tău, mojico!
(Eu, scăpând din mână paharul de ceai, împing pe madam' Piscopesco cât colo, dau în lături pe fecior și într-o clipă sunt în curte. În poartă întâlnesc pe bravul Lefterescu).
Eu: Un' te duci?
Mitică: La five o'clock, la madam Piscopesco.
Eu: Fugi, nenorocitule!
