— Ba nu... am bilet de abonament... Am multe alergături și-mi vine mai ieftin...
Chitila...
— Puțină lume astăzi în tren. În tot vagonul suntem numai noi și încă un pasager în alt cupeu. E bine... putem dormi până la Mărășești! zice domnul, lungindu-se pe fotoliuri și acoperindu-se cu tartanul.
— A! eu nu dorm niciodată în tren, zice negustorul... Știți, umblu cu bani... Pungași...
— Frate, să fie adevărat?...
— Ei, bravos! Nu s-a-ntâmplat și mai acu o lună?...
— Eu, drept să-ți spun, nu m-am gândit niciodată... S-o fi întâmplat așa o dată.
— Numa o dată?
— În clasa întâia?
— Tocmai în clasa întâia, firește, zice negustorul. Mie, ce să-ți spui? mi-e frică al dracului. Mi se-ntâmplă câteodată să am sume mari cu mine... bunioară ca acuma...
— !...
— Glumă e să mă arză odată cu o avere de om.
— ...!!!
— Patruzeci de mii de franci!...
— ...!!!
— Să ferească Dumnezeu! M-ar omorî! adaogă provincialul.
— Nu ți se pare dumitale că e prea cald aici? întreabă domnul, ștergându-se de sudoare.
— Nu — răspunde negustorul — e tocmai potrivit.
— Mie mi-e grozav de cald.
Și domnul iese să se răcorească puțin în coridor.
Peste câteva momente, domnul se reîntoarce la locul lui.
— Mă rog — zice provincialul — trenul ăsta se mai oprește undeva până la Ploești?
— Da... la Periș, două minute.
— La Ploești, ne dăm jos, să luărn câte-o dulceață...
— ...Ne dăm, dacă vrei, zice domnul distrat, ca de pe altă lume, și se trântește să doarmă, învelindu-se cu tartanul
