Domnul de pe peron se vede bine că fierbe de nerăbdare... În sfârșit, un om îmbrăcat modest, un fel de fecior de casă, făcându-și greu loc prin mulțime, sosește gâfâind cu un geamantan frumos de piele rusească, cu un tartan și cu un bilet de clasa întâia.
— Dobitocule! era să mă faci să scap trenul!...
Apoi, luându-și bagajul și biletul, trage la o parte pe fecior și îi șoptește pripit și cu un aer foarte sever.
Mai sunt două minute.
Domnul, ajutat de fecior, se suie în vagon unde e negustorul. Acesta, îndată ce s-a suit domnul, trece din coridor în cupeu, pe când domnul face fel de fel de semne de inteligență feciorului său, care stă drept în față-i pe peron.
Fluierul întâi... Apoi numaidecât al doilea... Frânele se desfac... Trenul a pornit.
Domnul intră în cupeu după negustor, care s-a dezbrăcat de șubă și șade cu sacul pe mână.
— Bonsoar, zice domnul.
— Bonsoar, răspunde negustorul.
Și domnul se așează pe fotoliul din față, după ce și-a pus geamantanul în plasă și tartanul la căpătâi. Doi-trei kilometri tăcere.
— Mergeți departe? întreabă domnul.
— De! departe și nu departe...
— ...?
— Până la Mărășești...
— Până la Mărășești?
— Da. Dar dv.?
— Și eu tot până la Mărășești.
— Vezi?... După daraveri...
— Da, după daraveri. Dar dv.?
— Tot după daraveri.
Conductorul... Taie biletul domnului și întinde mâna cătră negustor...
— 753, zice omul, care pare că deja moțăie, și pune mâna în buzunar să arate carta... Conductorul salută și pleacă.
— Aveți cartă permanentă? întreabă domnul. Sunteți poate la Senat...
