La sosirea lui, regina se așază pe un pat de aur, cu lăvicere scumpe, luând loc în mijlocul lor. Tocmai atunci sosește și tatăl Enea, împreună cu tinerimea troiană și se întind la rându-le pe paturi de purpură. Slujitorii scot pânea din coșuri, le toarnă apă pe mâni și aduc ștergare, cu părul tuns. Inăuntru, cincizeci de roabe se îndeletnicesc cu așezarea tacâmurilor în lung șirag, iar pe altarele penaților ard parfumuri. Alte o sută de roabe, cum și tot atâția robi, de aceiași vârstă, pun bucatele pe masă și înșiră paharele. In acelaș timp, la chemarea reginei, o mulțime de Troieni se adună veseli în tindă și se așază pe paturile cu velințe colorate. Toți admiră darurile lui Enea, pala și vălul brodat cu flori de pălămidă galbene ca șofranul; admiră deasemenea pe Iulus, privirile înflăcărate ale zeului și cuvintele-i prefăcute.
In deosebi nefericita Feniciană, hărăzită unei apropiate osânde, nu-și mai poate sătura sufletul, uitându-se la dânsul; se aprinde și se cutremură atât de dorul copilului cât și de darurile cele frumoase. Ascaniu, după ce îmbrățișă pe Enea prinzându-i-se de gât, dupăce ostoi dragostea adâncă a falșului său tată, se duse la Didona. Regina, neștiind, nenorocita, ce zeu de temut se află în preajmă-i, se anină cu ochii și cu tot sufletul de dânsul, iar din când în când îl strânge la sânu-i. El însă, aducându-și aminte de spusele mamei lui din Acidalia[1], începe să șteargă încetul cu încetul amintirea lui Sicheu și caută să treziască o iubire vie în simțurile-i de mult potolite și în inima-i dezvățată de dragoste.
Dupăce isprăviră ospătul și mesele fură date la o parte, se aduseră ulcioare mari, pe cari le umplu ochiu cu vin. Un lung hreamăt împânzește palatul și glasurile mesenilor răsună prin întinsele coridoare. Candelabre aprinse atârnă de tavanurile aurite, flacăra torțelor biruie întunericul nopței. Atunci regina ceru o cupă, încărcată cu aur și cu pietre scumpe, cu
- ↑ Venus. Acidalia era un izvor din Beoția, închinat zeiței Venus.
