în întunericul de veci, să nu-ți fie frică, regină: niciodată nu te vei căi că te-ai grăbit să-i dai, cea dintâi, ajutor. Noi avem și în părțile Siciliei cetăți și moșii și pe vestitul rege Aceste, de viță troiană. Ingăduiți-ne dar să ne tragem la mal corăbiile șubreduite de vânturi, să ne cioplim grinzi în pădurile voastre și să ne facem vâsle. Dacă ne este dat să ne regăsim regele și tovarășii și să pornim spre Italia, veseli ne vom îndrepta spre Italia și spre Lațiu. Dacă, dinpotrivă, orice nădejde-i perdută și dacă, prea bunule părinte al Troienilor, adâncurile mării Libiei te-au înghițit, iar în Iulus nu trebue să mai avem nicio speranță, cel puțin să pornim spre țărmurile Siciliei, de unde venirăm încoace, la locuințele pregătite pentru noi și la regele Aceste.
Astfel grăi Ilioneu și toți Dardanizii încuviințau prin murmure.
Atunci Didona, cu ochii în pământ, le vorbi astfel în puține cuvinte:
— Alungați teama din sufletele voastre, Troieni și scuturați-vă grijile. Imprejurările cele grele din noua mea împărăție mă silesc să iau aceste măsuri și să străjuiesc până departe hotarele țării. Cine n’a auzit de neamul Eneazilor și de orașul Troiei, de vitejia războinicilor voștri și de flacările unui așa de mare războiu? Noi, Punii, nu suntem atât de întunecați la minte, iar soarele nu-și înhamă caii atât de departe de orașul tirian. Voi, fie că doriți să plecați spre Hesperia cea mare și câmpiile lui Saturn[1], fie spre țara Ericiei[2], la regele Aceste, vă voiu da drumul nesupărați și vă voiu ajuta cu cele trebuincioase. Iar dacă voiți să rămâneți alături de mine în această țară, cetatea pe care o zidesc este a voastră. Trageți-vă corăbiile la mal; Troieni și Tirieni vor fi în ochii mei tot una. Și să dea Dumnezeu ca, mânat de acelaș vifor, să vie aici și Enea, regele vostru. Din parte-mi, voiu trimite pe tot lungul țărmului oamenii mei credincioși și le voiu da poruncă să cerceteze cu deamănuntul până la marginile Libiei, căci poate, aruncat de furtună, rătăcește prin păduri și prin orașele Africei.
