nioară niște bordeie; se miră de porțile cele mari, de hreamătul norodului și de ulițele așternute cu piatră. Harnicii Tirieni îi dau zor, unii să înalțe zidurile și să clădiască cetatea, rostogolind lespezile cu mânile lor; alții să-și aleagă loc pentru casă și să tragă brazdă în juru-i. Dincoace fac legi, aleg pe magistrați și senatul cel sacru; dincolo își sapă un port. Colea unii așază adâncile temelii ale unui teatru, în timp ce alții taie în stâncă columne uriașe, podoabe mărețe pentru scenele viitoare. Tot așa e munca, pe care o fac pe câmpurile ’n floare albinele la începutul verei, în miezul zilei, când roiesc vlăstarele mai tinere și culeg mierea cea curgătoare, umplând fagurii cu dulcele nectar: unele primesc povara dela cele cari sosesc de pe câmp, iar altele se adună în coloană și izgonesc din jurul stupilor ceata netrebnică a trântorilor. Treaba zorește, iar mierea, mirosind a cimbru, îmbălsămează aerul.
— Ferice de voi, căci vă și înălțați zidurile!… zise Enea, care prinde a zări acoperișul caselor.
Invăluit în negură — minune de negrăit — pășește prin mijlocul Tirienilor și se amestecă în mulțime, fără să-l vadă nimeni.
In mijlocul orașului era o dumbravă, cu umbră îmbelșugată; în locul acesta, pe care zeița Iunona însăși li-l arătase, Tirienii, bătuți de valuri și de furtuni, săpaseră întâia oară și găsiseră capul unui cal[1] aprig, semn că ginta lor va fi vestită în războaie și plină deapururi de bogății. Aici Didona din Sidon dura Iunonei un templu uriaș, bogat prin darurile ce-i aducea ocrotirea zeiței. Suind treptele, ajungeai într’o tindă de aramă; grinzile deasemenea erau prinse cu scoabe de aramă; până și ușile, ce gemeau în țâțâni, erau de aramă. In dumbrava aceasta i se arătă o priveliște neașteptată, care pentru întâia oară îi potoli grijile; aici îndrăzni întâiaș dată Enea să nădăjduiască că va afla mântuire și, în restriștea lui, să aștepte zile mai bune. Căci, în timp ce, așteptând pe regină, se uită la toate frumusețile uriașului templu, în timp ce admiră bogăția cetății, dibăcia atâtor meșteri și măreția lucrărilor, vede înfă-
- ↑ Pe banii cartaginezi era un cap de cal.
