Pierduseră acum din vedere pământul Siciliei și ajunseseră la larg; veseli întindeau pânzele și despicau spuma mărei cu corăbiile lor de aramă, când Iunona care mocnia în suflet vechea ei rană, își grăi astfel:
— Să mă dau oare învinsă și să mă las de ceace am început? Nu voiu putea oare îndepărta de Italia pe regele Teucrilor? Să fiu eu biruită de soartă? Palas a putut să aprindă flota Grecilor, ba încă să-i înece în mare, numai pentru vina și furia lui Aiax al lui Oileu[1]!… Cu mâna ei a aruncat din nori fulgerul cel repede al lui Iupiter, le-a sfărîmat corăbiile și-a răscolit marea cu vânturile; pe Aiax, al cărui piept sfredelit de trăsnet vărsa flacări, l-a zmuls într’un vârtej și l-a repezit într’o stâncă ascuțită! Iar eu, care pășesc ca regină a zeilor, soră și soție a lui Iupiter, de atâția ani port războiul cu o singură gintă! Dar cine-o să mai adore de aci înainte puterea Iunonei, sau îi va pune rugător jertfă pe altare?…
Rostogolind aceste gânduri în sufletu-i învăpăiat, zeița pornește spre insulele eoliene, țara viforelor, locul în care hălăduește furiosul austru. Aici regele Eolus ține în frâu, într’o peșteră largă, vânturile răzvrătite și răsunătoarele furtuni, legate cu lanțuri în închisoare. Acestea, mânioase, hreamătă în jurul porților, trezind lungi huete ’n munți. Pe o stânca înaltă șade Eolus cu sceptrul în mână, domolindu-le neastâmpărul și ostoindu-le mânia. Dacă n’ar face așa, de bună seamă că zvăpăiații ar târî după dânșii și marea și pământul și cerul cel adânc, spulberându-le prin văzduh. Atotputernicul tată însă, temându-se de aceasta, i-a închis în scorburile negre, prăvălind asupră-le munți urieșești; le-a dat un rege, care știe, după o regulă hotărîtă, și să-i ție în frâu și să le dea drumul la porunca lui. La dânsul vine dar rugătoare Iunona, cu aceste cuvinte:
— Eole, ție părintele zeilor și regele oamenilor ți-a dat putere și să potolești valurile și să le răzvrătești cu ajutorul vânturilor. O gintă dușmană mie plutește pe marea tireniană,
- ↑ Aiax, fiul lui Oileu, regele Locridei, necinstise pe Casandra, fiica lui Priam, chiar în templul Minervei.
