numai fiindcă trăiești dumneata... Aș vrea să te întreb ceva: dacă s-ar întâmpla să-ți fie dragă o altă femeie, cât aș mai fi eu în lumea asta, mi-ai spune-o?... Nu, nu, nu vreau protestări zadarnice.
— Ți-aș spune.
— Crezi că s-ar putea?
— Nu cred. Ea zâmbi, trist. Îl privi cu ochii pe jumătate închiși, cerându-i parcă socoteala în tăcere de ce spuse. Dar se îmblânzi repede.
După aceea, ceru lui Mihai să-i istorisească despre viața lui de toate zilele, ce lucra, ce planuri avea pentru viitor, de-l interesa politica. Îi făgădui să vină la București, la Sașa, ca să fie aproape de el. Voia să-i vadă camera de studiu, să-i atingă lucrurile de pe masă. Închidea ochii cu o plăcere copilărească, gândindu-se la cele ce spunea.
Petrecură astfel mai toată ziua împreună. Când se întoarse ministrul acasă, Tincuța dori să-l vadă. Îl primi cu o grație atât de măsurată, cu atât tact îi vorbi, încât omul, copleșit
