de preocupări prozaice, se simți ridicat deodată într-o atmosferă senină, simpatică. Ieșind de la dânsa, se miră cu Mihai de nepotriveala dintre bărbat și femeie.
— Cum se poate să se piardă o asemenea ființă în mijlocul lumii acesteia, plină de zizanii și de meschinării?... Sunteți rudă, da?
— Da.
— Ar trebui s-o îngrijiți. E păcat: îmi pare bolnavă. Mihai se opri, uitându-se la șeful lui cum se plimba preocupat. Vederea Tincuței lăsase în spiritul omului rece, melancolia faptelor nobile, uitate sau neuitate. Părea cu dinadinsul zdruncinat de vedenia călătoare ce-i trecuse pe dinaintea ochilor. Surprinse într-o clipă adâncul lucrurilor și părea că le leagă cu cine știe ce umbră din propria lui viață. Se opri în fața lui Mihai, vorbind încet, cu vocea gravă:
— Natura e câteodată de o nedreptate revoltătoare. Față cu noțiunile noastre morale, e imorală, oarbă. Cu drept cuvântau făcut grecii, din destinul lor, un fiu al Chaosului și al Nopții.
Graiul lui străbătu departe în sufletul tânărului. El rămase pe loc, uitându-se în pământ.
