să dorm ca o piatră. Le-am lăsat la o parte și m-am întors la visurile mele.
Își plecă fruntea pe o lature și se uită la el.
— Dacă nu te-aș mai visa, aș muri. Mihai o asculta, cu inima sfâșiată. Îi era frică să se mai apropie de dânsa, ca nu care cumva suflarea lui s-o înece. Părea că nu mai ține de pământ prin nici o legătură. Se întinse pe covor și-și rezemă capul de blana albă de pe picioarele ei, pe care o sărută în ascuns.
Ea păru că se gândește...
— Ce stranii lucruri îți spun!... Șezi bine. Reazămă-ți capul de picioarele mele. Vino mai aproape dacă vrei.
El veni lângă dânsa, aproape detot. Tincuța îi puse mâna pe frunte, mângâindu-l. Voi să urmeze, dar sângele i se urcă din nou în obraz.
— Ești prea aproape, zise ea, încurcată, râzând, cu o tremurare o glasului ce o împiedică să vorbească.
El nu zicea nimic, ci se uita la dânsa, rătăcit ca într-un vis.
— Aș vrea să te țiu aproape de mine, dar mi-e frică... Îmi bate inima așa de tare! Șezi colo. Mihai se supuse.
— Îți spun lucruri ciudate. Dar e adevărat. Trăiesc
