umbrind un mormânt; și dupăce face oarecari apropieri între sine și poetul englez, cumcă amândoi avură mult la inimă pe Ossian și Biblia, și fură crescuți amândoi pe malul mării — unul în Bretagne, celălalt în Scoția, în felu-i solemn de a scrie, adaugă:
„Salut! ulm străvechiu de cântece, la piciorul căruia Byron, copil, se lăsa toanelor vârstei sale, pe când eu visam pe René sub umbra ta, sub aceiași umbră unde mai târziu poetul veni la rându-i să viseze pe Childe Harold".
Ulmul e aci — a rămas doar trunchiul; nu mai suspină:
Aci și mormântul, cu lespedea frântă, abia lămurești din slove șterse pomenirea cuiva; un coleg de școală al poetului se îngriji, de-i puse grilaj și o placă de marmoră, pe care citești o strofă, și nu singura consacrată de Byron acestui loc. Mai tot volumul dintâi, Hours of Idleness, e plin de Harrow: iarba lui, cărările pe unde a trecut, pâraele, prundurile umezi, și-au lăsat urme în atâtea versuri duioase; dar mai ales școala, traiul fără păsare, voea-bună și legăturile de aci — prieteniile lui nu fură
